McDonald’s lansează doi burgeri premium, ediție limitată în colaborare cu Chef Foa

McDonald’s lansează doi burgeri premium, ediție limitată în colaborare cu Chef Foa

București, 16 iulie 2021 - McDonald’s își extinde meniul pe timp de vară cu două noi rețete exclusive de burgeri create de Chef FOA. În premieră, McDonald’s x Chef Foa le aduc pasionaților de burgeri două variante premium în ediție limitată: Chicken Magnifique și Beef Fantastique.

 


 

McDonald’s continuă să surprindă consumatorii de pui din România cu o nouă rețetă specială de burgeri. Chicken Magnifique conține o felie generoasă de 100% piept de pui premium savuros din gama Fragedo de la Transavia, cu un pane din mix de semințe, acoperită de două felii generoase de brânză de capră, peste care se adaugă rucola și ceapă prăjită. Preparatul este asezonat cu sos de merișoare și sos de usturoi și asezat într-o chiflă pufoasă cu mălai. Beef Fantastique are ca nucleu al gustului o felie de carne de vită plină de savoare, învelită în două felii de brânză cheddar afumată, asezonată cu roșii, rucola, ceapă roșie și sos de roșii coapte. Mixul de arome este cuprins într-o chiflă cu mac și mălai. Toate ingredientele din compoziția noilor rețete de burgeri create de Chef Foa sunt atent selecționate și toți producătorii respectă standardele de calitate McDonald’s pentru a le oferi clienților cele mai gustoase produse.

 


 

Căutăm în permanență să ne completăm meniul din România cu gusturi noi, surprinzătoare, iar de această dată le oferim clienților noștri două produse noi, în ediție limitată, realizate în colaborare cu Chef Foa. Este prima noastră colaborare locală cu un Chef pentru realizarea unor burgeri, dar ne propunem să nu fie ultima, mai ales pentru că am venit cu o rețetă unică, ce include un mix de arome și ingrediente locale, care vor fi, cu siguranță, pe placul oaspeților noștri.” a declarat Paul Drăgan, Director General Premier Restaurants România.

 

 

Dezvoltarea acestor rețete de burgeri mi-a oferit oportunitatea să creez două produse fix pe gustul meu. A fost o plăcere să lucrez cu echipa internă de la McDonald’s, să testăm arome neobișnuite, să ne jucăm cu ingrediente noi și să le facem dreptate. Am apreciat deschiderea și flexibilitatea lor și am descoperit cu bucurie că o pondere mare dintre ingrediente sunt locale. Am ajuns astfel la combinații foarte gustoase, dar și echilibrate nutrițional, însă aștept cu nerăbdare feedbackul clienților. Sper să le placă la fel de mult ca mie.” a declarat Chef Foa.

 

 

Noii burgeri Chicken Magnifique și Beef Fanstatique creați după rețetele lui Chef FOA vor fi disponibili în toate cele 88 de restaurante McDonald’s din țară, inclusiv la McDrive și prin McDelivery până pe 2 septembrie 2021, în limita stocului disponibil.

 


 

Despre Premier Restaurants România

Premier Restaurants România operează restaurantele McDonald’s în România. McDonald’s este lider al pieței restaurantelor, cu 88 de restaurante în 27 de orașe, dintre care 43 restaurante cu McDrive și 43 de cafenele McCafé. Până în prezent, compania a investit peste 800 milioane de lei în România și are o echipă de 5.00 de angajați care le oferă consumatorilor produsele preferate, pregătite din ingrediente de calitate și servite de fiecare dată cu zâmbetul pe buze. Pentru mai multe informații vizitați: www.mcdonalds.ro și www.facebook.com/McDonalds.ro

 


 

Despre Premier Capital

Premier Restaurants România este parte a companiei Premier Capital, partenerul pentru dezvoltare al restaurantelor McDonald’s din Estonia, Grecia, Letonia, Lituania, Malta și România. Premier Capital plc operează 160 de restaurante în șase țări și are peste 8.800 de angajați. Premier Capital plc reprezintă business-ul McDonald’s al grupului Hili Ventures Ltd, grup implicat în diverse operațiuni de logistică, transport naval, inginerie, petrol și gaze, tehnologie, proprietăți, ospitalitate și leasing și care deține parteneriate cu McDonald’s și Apple. Activi în 10 țări din centrul și estul Europei și Africa de Nord cu o echipă de 9.500 de angajați, Hili Ventures este partener Cisco, CMA CGM, Diebold Nixdorf, Gemalto, Hofmann, IBM, Konecranes, Lenovo, Microsoft, NCR, Tranter, Terberg, și alte companii globale.