Programul de voluntariat a fost lansat în anul 2022, la nivel național.
Peste 300 de angajați McDonald’s® au participat la acțiunile organizate prin intermediul acestuia.
București, 9 decembrie 2022 – McDonald’s® în România anunță finalizarea primului an de program „Voluntar@M”. Peste 150 de angajați au luat parte toamna aceasta la 4 activități de igienizare, în timp ce alți 150 de angajați au participat la plantarea de copaci, activitate ce s-a petrecut în prima parte a acestui an.
Realizate cu sprijinul Asociației „Let’s do it, Romania!”, activitățile de igienizare au avut loc în zona Iași, Brașov, Constanța și Bușteni, fiind colectați 258 de saci de deșeuri, echivalentul a 1.8 tone de reziduuri dăunătoare pentru mediul înconjurător.
„Căutăm să ne implicăm activ în cauzele importante pentru noi și comunitățile în care suntem prezenți. Astfel, dezvoltarea într-o direcție sustenabilă și protejarea mediului înconjurător reprezintă factori esențiali în misiunea noastră de a deveni și mai responsabili din punct de vedere social. Încă o dată, colegii noștri și-au arătat dorința de a contribui la o schimbare pozitivă și la un viitor mai bun prin implicarea în programul Voluntar@M”, a declarat Paul Drăgan, Director General Premier Restaurants România.
Prima activitate din cadrul sesiunii de toamnă Voluntar@M a fost organizată la Iași, în vecinătatea Lacului Ezăreni. Următoarele acțiuni au avut loc la Târlungeni, județul Brașov, și Parcul Tăbăcăriei, Constanța, toate implicând angajați din restaurantele aflate în proximitatea ariilor ecologizate. Cea de-a patra acțiune s-a desfășurat la Cascada Urlătoarea, în apropierea orașului Bușteni, județul Prahova.
„Ne bucurăm că am putut fi alături de echipa McDonald’s® și să susținem inițiativele derulate în această toamnă prin programul intern de voluntariat al companiei. Pentru noi, este important să identificăm zonele unde intervenția oamenilor este necesară, iar partenerii noștri de încredere joacă un rol cheie în acest demers. Prin puterea exemplului și prin încurajarea celor din jur să se implice în acțiuni de voluntariat, atât la nivel individual, cât și prin inițiative la nivel organizațional, fiecare dintre noi are posibilitatea de a construi un viitor mai curat și mai sigur”, a completat Anamaria Hâncu, Co-fondator Let's Do It, Romania!.
Prin seria acțiunilor de ecologizare desfășurate, McDonald’s® în România își reafirmă promisiunea de a contribui în mod activ la protejarea mediului înconjurător și la încurajarea spiritului civic în rândul tuturor angajaților săi.
Punând bazele unui cadru extins de voluntariat, programul Voluntar@M va continua pe parcursul anului 2023, cu scopul de a implica cât mai mulți membri ai echipei McDonald’s® în acțiuni de voluntariat.
Despre Premier Restaurants România
Premier Restaurants România operează restaurantele McDonald’s® în România. McDonald’s® este lider al pieței restaurantelor, cu 94 de restaurante în 28 de orașe, dintre care 48 restaurante cu McDrive® și 51 de cafenele McCafé®. Compania are o echipă de 5.300 de angajați care le oferă consumatorilor produsele preferate, pregătite din ingrediente de calitate. Pentru mai multe informații, vizitați: www.mcdonalds.ro și www.facebook.com/McDonalds.ro.
Despre Premier Capital
Premier Restaurants România este parte a companiei Premier Capital, partenerul pentru dezvoltare al restaurantelor McDonald’s din Estonia, Grecia, Letonia, Lituania, Malta și România. Premier Capital plc operează 170 de restaurante și are 9000 de angajați, servind peste 150 de milioane de clienți anual, în cele 6 piețe. Premier Capital plc reprezintă business-ul McDonald’s al grupului Hili Ventures Ltd, prezent în 10 țări și implicat în diverse operațiuni de logistică, transport naval, inginerie, petrol și gaze, tehnologie, proprietăți, ospitalitate și leasing și care deține parteneriate cu McDonald’s și Apple.