img

București, 13 martie 2024 Premier Restaurants România, operatorul restaurantelor McDonald’s® în Româania, anunță lansarea unei noi inițiative ecologice și de sustenabilitate, pentru educarea și încurajarea clienților să recicleze ambalajele folosite. HugBins este un proiect-pilot și acesta include, în prima fază, o serie de coșuri de gunoi unice, cu un design emoțional, special create pentru colectarea selectivă a deșeurilor. Noile HugBins sunt amplasate în incinta unor restaurante McDonald’s® din București și din țară.

Programul-pilot vine cu 20 de serii de coșuri de gunoi care se îmbrățișează reciproc. Fiecare dintre ele este destinat unor anumite tipuri de deșeuri, precum plastic și metal, hârtie și carton și gunoi menajer. În prima etapă, acestea au fost introduse în 20 de restaurante din mai multe orașe ale țării, printre care București, Bragadiru, Oradea, Arad, Timișoara, Iași, Sibiu, Constanța, Brașov, Târgu Jiu, Drobeta Turnu-Severin, Târgoviște, Focșani și Piatra Neamț.

Ideea din spatele campaniei este un îndemn simplu, dar puternic: „Îmbrățișează inițiativele bune!”. Astfel, McDonald’s® își propune să inspire clienții să participe activ la protejarea mediului, aruncând deșeurile în locurile special amenajate.

Elena Goți, Communications Director, Premier Restaurants România: „Protejarea mediului înconjurător este nu doar o responsabilitate, ci și o oportunitate pentru noi toți de a contribui la o schimbare în bine. Încurajând colectarea selectivă a deșeurilor prin acest nou proiect de comunicare – HugBins –  ne dorim să facem un pas mai aproape spre un viitor mai bun, lucru care ne motivează să găsim soluții inovatoare și inițiative cu impact pozitiv, care vizează reducerea cantității de ambalaje utilizate în restaurantele noastre”.

În prezent, 60% dintre restaurantele McDonald’s dispun de cosuri speciale pentru colectarea selectivă a deșeurilor, iar HugBins vin în completarea acestora, pentru a atrage atenția asupra importanței păstrării unui mediu curat. Mai mult, compania demonstrează angajamentul continuu față de sustenabilitate, atingând în 2022 un procent de 95% în utilizarea ambalajelor provenite din surse regenerabile, reciclate sau certificate. Obiectivul companiei este ca până în anul 2025, 100% din ambalajele folosite în restaurante să fie realizate din astfel de materiale. În plus, până la finalul anului 2023, McDonald’s®  a înlocuit toate tăvile din restaurantele din România cu tăvi din plastic 100% reciclat.

Despre Premier Restaurants România

Premier Restaurants România operează restaurantele McDonald’s® în România. McDonald’s® este lider al pieței restaurantelor, cu 101 de restaurante în 31 de orașe, dintre care 54 restaurante cu McDrive® și 57 de cafenele McCafé®. Compania are o echipă de 6.000 de angajați care le oferă consumatorilor produsele preferate, pregătite din ingrediente de calitate. Pentru mai multe informații, vizitați: www.mcdonalds.ro și www.facebook.com/McDonalds.ro.

Despre Premier Capital

Premier Restaurants România este parte a companiei Premier Capital, partenerul pentru dezvoltare al restaurantelor McDonald’s® din Estonia, Grecia, Letonia, Lituania, Malta și România. Premier Capital plc operează 185 de restaurante, care oferă și servicii McDrive®, McDelivery și McCafé®, și are peste 10.000 de angajați. Peste 77 de milioane de clienți sunt serviți în fiecare an, pe cele 6 piețe. Premier Capital plc reprezintă business-ul McDonald’s® al grupului Hili Ventures Ltd, prezent în 10 țări din Europa și Africa de Nord,  implicat în diverse operațiuni din industria alimentară și a ospitalității, retail, imobiliare, transport, inginerie și tehnologie. Hili Ventures are o echipă de peste 11.000 de angajați și deține parteneriate cu Apple, Konecranes, McDonald’s, Microsoft, NCR, Six Senses și multe alte branduri internaționale.